Festivalul Internațional „Lucian Blaga” Lugoj 2018 – Concurs

Biblioteca Muncipală Lugoj, în colaborare cu Primăria Muncipiului Lugoj, organizează, în cadrul Festivalului Internaţional “Lucian Blaga” de la Lugoj – ediţia a XVIII-a 2018, Concurs de Creație Literară – ediţia a IX-a 2018, deschis tuturor elevilor, creatori de poezie şi eseuri, cu vârsta cuprinsă între 12 – 19 ani.


Concursul de Creaţie Literară este organizat pe două secţiuni de vârstă (12-15 ani şi 16-19 ani) şi se desfăşoară după următorul regulament:
– prin serviciul poștal: poeziile şi/ sau eseul – creaţii proprii – care se vor trimite pentru Concursul de Creaţie Literară, în număr de maximum 5 (cinci) poezii şi/ sau 1 (un) eseu, trebuie să fie dactilografiate/ listate, fiecare în câte 5 (cinci) exemplare; pe fiecare exemplar trebuie să fie scris, în partea de sus a paginii, un MOTTO; toate cele 5 (cinci) exemplare (ale celor 5 poezii şi/ sau 1 eseu) se vor pune într-un plic mare A4; în acest plic mare, alături de creaţiile literare, se va pune un plic mic, care trebuie să conţină datele personale ale elevului/ elevei: data naşterii (vârsta), adresa (oraşul, judeţul, ţara), şcoala (profilul, clasa, localitatea), telefonul (mobil sau fix), dacă a mai publicat poezii şi unde a mai publicat, dacă a primit premii literare, e-mail-ul şi o fotografie; pe plicul mic, care va fi lipit, trebuie scris acelaşi MOTTO care este scris şi pe plicul mare, care apoi se lipeşte; plicul mare – care trebuie să conţină creaţiile literare (5 poezii şi/ sau 1 eseu, în 5 exemplare) şi plicul mic cu datele personale ale elevului/ elevei – se va trimite pe adresa poştală: Biblioteca Municipală Lugoj, Str. Ion Creangă, Nr. 1, Lugoj, Cod 305500, Jud. Timiş, cu menţiunea: “Pentru Festivalul Internaţional “Lucian Blaga” de la Lugoj, Concursul de Creație Literară, ediţia a IX-a 2018”.
– prin e-mail: poeziile şi/ sau eseul – creaţii proprii – care se vor trimite la Concursul de Creaţie Literară, în număr de maximum 5 (cinci) poezii şi/ sau 1 (un) eseu, trebuie să fie dactilografiate/ culese, în format electronic, astfel: 2 fişiere (foldere) tip document – .doc/.docx: 1 fişier (folder) – care să cuprindă poeziile şi/ sau eseul participante la Concursul de Creaţie Literară şi 1 fişier (folder) – care să cuprindă datele personale ale elevului/ elevei: data naşterii (vârsta), adresa (oraşul, judeţul, ţara), şcoala (profilul, clasa, localitatea), telefonul (mobil sau fix), dacă a mai publicat poezii şi unde a mai publicat, dacă a primit premii literare, e-mail-ul şi o fotografie digitala; ambele fişiere trebuie să fie salvate (Save As) cu acelaşi MOTTO; cele 5 poezii şi/ sau 1 eseu trimise în format electronic trebuie să fie redactate în Word, corpul de literă (mărimea literei) să fie de 14 şi fontul redactării să fie Times New Roman CE (cu diacritice); pe adresele de e-mail: biblioteca_lugoj@yahoo.com şi/ sau biblioteca.municipală.lugoj@gmail.com

Plicurile şi e-mail-urile cu poeziile şi/ sau eseul participante la Concursul de Creaţie Literară (ediţia a IX-a, 2018) din cadrul Festivalului Internaţional “Lucian Blaga” de la Lugoj (ediţia a XVIII-a, 2018) se vor primi pe adresa poştală şi pe cele două adrese electronice (e-mail-uri) ale Bibliotecii Municipale Lugoj, începând cu data de 1 septembrie 2018, până în data de 25 octombrie 2018.


Poeziile şi eseurile premiate la Concursul de Creaţie Literară de la Lugoj vor fi publicate în cea de a IX-a Antologie a Festivalului Internaţional “Lucian Blaga” de la Lugoj, ediţia a XVIII-a, 2018.
Înmânarea Antologiei, a Diplomelor şi a Premiilor pentru poezie şi eseu din cadrul Festivalului Internaţional “Lucian Blaga” Lugoj 2018 se vor face în ziua Festivităţii de Premiere, dată care stabilită ulterior, care va fi publicată în mass-media.


Ediţia din acest an Centenar 2018 a Festivalului Internaţional “Lucian Blaga” de la Lugoj se va desfășura, pentru prima dată, în “Casa Bredicenilor” de la Lugoj (str. V. V. Delamarina, nr. 4), unde a trăit și a creat poetul, dramaturgul și filosoful Lucian Blaga, alături de soția sa Cornelia Blaga-Brediceanu (soţia poetului, din binecunoscuta familie a Bredicenilor din Lugoj).

 

sursa Facebook

 

Comentarii